Impozitarea salariilor

Impozitul pe salar este clasificat în 6 clase diferite de impozitare.

Clasa I este clasa pentru angajaţii necăsătoriţi.

Clasa II este clasa de impozitare pentru angajaţii care cresc singuri unul sau mai mulţi copii.

Clasa III este clasa de impozitare avantajoasă pentru angajaţii căsătoriţi - partenerul urmând să fie clasificat în clasa V de impozitare.

Clasa IV este pentru angajaţii căsătoriţi, fiind perfect identică cu clasa I. În cazul acesta şi partenerul obţine clasa IV.

Clasa V este clasa de impozitare dezavantajoasă pentru căsătoriţi în cazul în care partenerul se află în clasa III.

Clasa VI este clasa de impozitare pentru angajaţii care obţin mai mult de un salariu brut peste 400 de euro lunar.

Angajaţii căsătoriţi pot stabili în funcţie de salariul pe care îl câstigă, şi eventual în urma unei consultaţii cu un contabil, ce clasă de impozitare este recomandată partenerilor.

Impozitul pe venit şi contribuţiile  sociale se percep şi pentru salarii suplimentare, cum ar fi al 13lea salar cât şi pentru prime şi bonusuri.

Excepţii

Salariul brut nu este întodeauna acelaşi cu salariul brut impozitabil respectiv cu acela din care se calculează contribuţiile la asigurările sociale. Anumite părţi salariale sau sporuri sunt parţial impozitate sau chiar în totalitate neimpozitate, dacă aceste părţi salariale sau sporuri provin din munca de noapte sau zile nelucrătoare, cum ar fi duminicile şi sărbătorile.

Diurnele sunt de regula scutite de impozit şi contribuţii sociale.

Sariul brut impozabil poate fi diferit de cel din care se calculează taxele sociale, deoarece limita salariului brut lunar de calculare a taxelor sociale (Beitragsbemessungsgrenze) este de 5.500 de euro pentru casa naţională de pensii şi asigurarea de somaj, şi 3.712,50 de euro pentru casele de asigurări de sănătate, ceea ce înseamnă că odată depaşită limita salarială, cotizaţiile salariatului rămân aceleaşi pentru un salar de 5.500, respectiv 4.125 de euro.

Angajatul cu salariul mai mare de limitele menţionate mai sus are drept consecinţă un deficit financiar considerabil în cazul unui concediu medical mai mare de 6 săptâmani       ( cât este perioada maximă de continuare a plăţii salariale de către angajator ), deoarece obţine banii pentru concediul de boală în cazul în care nu este asigurat la o companie privată ( private Krankenversicherung ), sau nu şi-a încheiat o asigurare de salar privată suplimentară ( Krankentagegeldversicherung ) din partea casei de asigurări de sănătate (gesetzliche Krankenversicherung ), raportat la un salariul de 4.125 de Euro lunar.

Totodată, şi ajutorul de şomaj şi pensia de stat sunt mai mici în raport cu salariul câştigat decât la angajaţii cu salarii lunare pana la 5.500 euro.